Ofițerii de la ISU Gorj au fost somați de un elev în vârstă de 14 ani care dorea egalitate în drepturi cu elevii din București și nu numai, așa că a cerut autorităților să închidă școlile și în județul lui.

Cei de la ISU i-au răspuns băiatului, explicându-i, printre altele, cât de importantă este educația pe care o primește la școală, dar și că decizia de închidere a unităților de învățământ nu le aparține.

Iată întregul mesaj al celor de la ISU: „Educaţia este cea mai puternică armă care îţi poate aduce realizări în viaţă!

Aseară, în jurul orei 22:20, am fost abordat de către un tânăr domn de vreo 14 anişori, care după modul de adresare “Domne” este foarte pasionat de operele şi stilul lui I.L. Caragiale.

Tânărul îşi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că nu s-a luat măsura închiderii unităţii şcolare unde este “nevoit” să înveţe. Nu pentru că s-ar fi impus acest lucru, dar cum “alţi” să se ducă la şcoală şi alţii nu?

S-a convins într-un final că acest lucru îl avantajează pentru că nu o să mai fie nevoit să recupereze materia pe care ar fi pierdut-o

în cazul închiderii unităţii şcolare şi că va avea astfel un avantaj în faţa copiilor care chiar sunt nevoiţi să stea acasă din cauza vremii.

Noi le transmitem tuturor copiilor şi părinţilor deopotrivă, că atât pentru instituţia noastră cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă,

siguranţa copiilor este prioritară, dar nu şi atunci când vine vorba despre lucrările de control pe care trebuie să le susţină la şcoală! ”

Iată și postarea:

„Trei fraţi au produsul vârstei 12. Câţi ani are fiecare dacă cel mai mare are ochii verzi?” Întrebarea din cartea de clasa a 2-a care a stârnit furia și isteria! Avem răspunsul la testul care a dat tuturor bătăi de cap, e foarte simplu

O problemă de matematică dintr-un manual de clasa a II-a a stârnit sentimente care mai de care mai acide, de la revoltă la isterie, în plus, mii de părinți i-au acuzat pe autori și pe profesori că își bat pur și simplu joc de elevi.

„Trei fraţi au produsul vârstei 12. Câţi ani are fiecare dacă cel mai mare are ochii verzi?” – aceasta este problema care a declanşat o adevărată isterie în spaţiul virtual, unde mii de părinţi s-au declarat scandalizaţi de felul în care a fost scrisă întrebarea, în timp ce alţii au explicat că formularea este foarte clară.

„Cel mai mare are ochii verzi – este un indiciu, sunt 2 gemeni şi un frate mai mare. 2X2X3=12”, „Dacă sunt gemeni doi dintre ei, poate să fie şi 1x1x12… Problema e făcută să pună mintea copiilor la gândire şi logic, nu numai matematic…

Şi totul ține de a cunoaște semnificația cuvântului produs în acest context. Acolo mulți gafează”, „Întrebarea e corectă! Faza cu ochii verzi e să ne ducă în eroare! Cel mai mare are 4 ani” şi „Oameni buni! Este manual clasa a II-a.

Totuşi să nu uităm că sunt încă copii de 8 ani. Cum să se mai ducă la şcoală, dacă îi bagă în ceaţă de la început?” – au fost câteva dintre reacţiile părinţilor, potrivit spynews.ro.

Concluzia generală, acolo unde s-a reușit să se ajungă la una, a fost aceea că „ochii verzi” sunt puși acolo pentru a deruta elevul și pentru a-i testa logica, însă părinții au spus și că acest procedeu de logică este mult prea complex pentru un copil de 8 ani.

Dacă lăsăm de-o parte „ochii verzi”, rezolvarea este aceasta:
1 × 2 × 6 = 2 × 6 = 12

primul frate = 1 an

al doilea frate = 2 ani

al treilea frate = 6 ani

Lasă-ne un comentariu!