Cu siguranță nu este pe lume un prieten mai loial decât animalul domestic. Caii sunt cunoscuți pentru devotamentul lor.

Brazilianul Wagner Figueiredo de Lima a avut un asemenea prieten pe parcursul vieții sale — calul lui, pe nume Sereno. Relația lor a durat până când bărbatul și-a pierdut viața într-un accident.

Wando, fratele lui Wagner, știa cât de important a fost Sereno în viața lui. De aceea, a decis să aducă calul la înmormântare. În timpul ceremoniei a avut loc un moment emoțioannt: calul a început să scoate niște sunete ciudate, de parcă plângea după decedat.

„Sereno parcă înțelegea ce se întâmplă și vroia să-și ia rămas-bun de la Wagner”, a mărturisit fratele decedatului.

Martorii au povestit că animalul s-a apropiat de sicriu, l-a mirosit, iar apoi și-a ridicat capul și a nechezat tare și cu tristețe.

Citeste si: Calul de competitie – frumusete, inteligenta, forta

Cresterea cailor pentru competitii

Calul, daca este bine crescut si dresat, este unul dintre cele mai docile si inteligente animale. Are o memorie buna, retine, cu usurinta, detalii din mediul inconjurator, dar si comportamentul ingrijitorului, care trebuie sa-i castige increderea si atasamentul.

O atitudine brutala din partea omului provoaca frica animalului si “relatia”, odata stricata, este aproape imposibil de reparat. De aceea, cei care au experienta in cresterea cailor respecta intotdeauna cateva reguli de baza:

Deoarece calul poate deosebi vocile umane si poate recunoaste, cu usurinta, glasul ingrijitorului sau, este important sa i se “vorbeasca”, in permanenta, cu o voce calda, intelegatoare. Orice zgomot neasteptat, orice stridenta in voce il sperie pe animal si reactia imediata este de aparare.

In timpul dresajului, se exploateaza faptul ca acest animal este foarte curios, dar nicio sedinta de “invatare” nu trebuie sa fie mai mare de o jumatate de ora, deoarece calul nu mai este atent dupa acest interval de timp.

Orice reusita a calului in antrenament este rasplatita, obligatoriu, cu o mangaiere, cu vorbe de lauda si…un cub de zahar, calul straduindu-se sa repete lucrurile bune pentru care a fost mangaiat si rasplatit.

Pedepsele brutale sunt, in totalitate, ineficiente, animalul nefacand nicio legatura “logica” intre o eventuala greseala a lui si reactia dura a omului, singurul efect fiind acela ca va incerca sa se apere muscand sau lovind cu picioarele. De aceea, toti antrenorii adevarati stiu ca nu exista cai rai, ci doar dresori nepriceputi.

“Discutiile” sunt necesare ori de cate ori omul se afla in preajma calului, pentru ca, fiind un animal foarte sperios, o situatie de amenintare cat de mica il poate face sa o ia la fuga, nemaitinand seama, in acele imprejurari, ca ar putea pune in pericol viata stapanului sau a ingrijitorului sau.

Poruncile date calului, atunci cand este cazul, se fac pe un ton hotarat, dar cu voce joasa. La anumite gesturi ale dresorului, calul invata sa raspunda intr-un anumit fel, de exemplu, lovind pamantul cu copita (asa fac si caii de la circ, reactiile lor fiind raspunsul la anumite semne care, de regula, scapa spectatorilor).

Simturile vizual, olfactiv, auditiv sunt bine dezvoltate. Ochii cuprind o arie vizuala larga, dar nu pana la distante foarte mari. De asemenea, caii vad bine in intuneric. Disting culorile, avand si nuante preferate (galben si verde). Auzul este foarte bun, ca si mirosul.

Dresajul cailor este o activitate complicata, care parcurge mai multe etape si care cere multa rabdare, atentie si pricepere din partea dresorului.

Manjii, in primele saptamani de viata, sunt total dependenti de mama lor, care se dovedeste a fi, la randul ei, foarte atenta si protectoare. Prezenta calma, prietenoasa, a omului este hotaratoare pentru comportamentul ulterior al animalului. Joaca si “rontaitul” obiectelor din jur este principala preocupare a manjilor.

La aceasta varsta, ingrijitorul ii invata sa ridice piciorul, sa accepte ciocanirea copitei, pentru a fi mai docili si mai usor de lucrat cu ei ulterior.

Dupa varsta de trei ani (uneori, si in al doilea an de viata, daca manzul este precoce, cum este cazul rasei Pur Sange), incepe dresajul primar, in paralel cu o grija sporita pentru hrana si conditia fizica a animalului.

Este invatat acum sa mearga la lonja (circular, in jurul dresorului), sa accepte greutati pe spate, sa invete tot mai mult sa comunice cu antrenorul. Treptat, se adauga si alte exercitii, in functie de competitia/cursa pentru care este pregatit.

In limbajul specialistilor in domeniul ecvestru, exista expresiile “cal cu sange cald” si “cal cu sange rece”, care nu se refera la temperatura sangelui (toate mamiferele au sange cald), si la temperamentul cailor.

Caii “cu sange cald” (in engleza  “warmblood”) apartin, mai ales,  raselor  orientale si din zona Africii de Nord – Ahaltechin (foarte expresivi si eleganti, folositi la sarituri si dresaj clasic), Barb (originar din Africa de Nord, unde popularia berbera era foarte cunoscuta pentru talentul in dresajul acestor cai docili, atletici, polivalenti),

Calul arab (inteligent, rezistent, una dintre cele mai vechi rase, prezenta in aproape orice fel de competitie),  Pur Sange englez (foarte agil, nelipsit din cursele de galop).

Caii cu “sange rece” sunt mai puternici, mai calmi, mai rabdatori, supranumiti “Uriasii blanzi”. Rasele cele mai cunoscute sunt: Brabant (originar din Belgia) si Clydesdale (originar din Valea Clyde, din Scotia).

Mai exista si o a treia categorie de cai, obtinuti din incrucisarea celor cu “sange cald” si “sange rece”, cum ar fi Calul Hanovra, Oldenburg, Trakehner, Holsteiner – nelipsiti de la competitiile sportive, mai ales de la Jocurile Olimpice, de la proba de dresaj si de sarituri. Acestia sunt selectionati si crescuti special pentru performantele lor sportive.

 

Lasă-ne un comentariu!