E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit de localnici „Gura Largului”.

O stâncă atât de înaltă, că nicio viitură nu a trecut peste creștetul ei, un monolit de care se izbesc valurile, fără nicio izbândă.

I se spune „Piatra Dracului”, însă, parcă pentru a mai îmblânzi legenda ițită în jurul ei, omul i-a fixat o cruce deasupra. Chiar și așa, cei care îi știu povestea, nu trec pe acolo fără să-și „stuchească” în sân, privind pieziș, să nu fie cumva diavolul în preajmă.

Și asta pentru că piatra cu pricina cică și-ar schimba locul în fiece noapte, mișcată de însuși șeful Tartarului.

Legenda spune că sufletul oamenilor așa se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la Dumnezeu cu o cerere: „Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!”, ar fi zis.

Iar Dumnezeu s-a învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului. Zis și făcut. Tartorul a smuls  piatra și a plecat cu ea spre tărâmul lui.

Dar pe când era deasupra apelor – deși încă nu se iviseră zorile – un cocoș nu știu ce vis avu că s-a trezit și s-a pornit pe cântat (Diavolul ar fi acuzat mai apoi un șiretlic al lui Dumnezeu, care trimisese o geană de lumină pe la ochii cocoșului, dar cine să-l dovedească!).

Cert e că la cântecul rebel, dracul a dat drumul pietrei din mâini și ea s-a rostogolit chiar acolo, în locul în care valurile celor două râuri se ciocnesc.

Se mai spune că, înciudat, în fiecare noapte Dracul se întoarce pe furiș și încearcă să mute piatra din loc, convins că în ziua în care va reuși să o pună la Talpa Iadului, domnia lui Dumnezeu pe pământ va sfârși și Lumea va intra în stăpânirea lui.

Cum spuneam, localnicii au așezat o cruce în capul pietrei, pentru ca Ucigă-l Toaca să nu se mai apropie noaptea să-și ducă lucrarea la capăt. Unii spun că de atunci piatra stă pe loc. Alții însă pot jura că-n fiecare dimineață tot e urnită nițel mai spre dreapta.

Ori spre stânga? De fapt, de-atâtea veacuri, nimeni nu a făcut vreo măsurătoare. Iar scepticii spun că totul nu e decât o iluzie optică.

După cum sunt apele de învolburate, după cât e de senin cerul ori după cât de limpede ți-e pirivirea, piatra poate să-ți pară că stă pe loc ori că se mișcă, noapte de noapte.

 

Piatra Dracului – stânca solitară din Bistriţa şi legendele cu draci, duhuri bune şi căpcăuni ţesute în jurul ei

Piatra Dracului, aflată la coada lacului de acumulare Izvorului Muntelui de pe râul Bistriţa, este un monument al naturii cu statut de rezervaţie naturală. Stânca are o înălţime de 23 de metri şi este amplasată pe o terasă la câţiva metri deasupra nivelului apei. O poţi vedea cel mai bine atunci când treci viaductul care traversează lacul de acumulare.

Localnicii au mai multe legende legate de Piatra Dracului. Prima dintre acestea vorbeşte despre un pariu făcut de Diavol cu Dumnezeu. Diavolul voia să obţină controlul asupra omenirii şi l-a convins pe Dumnezeu să pună un pariu cu el pentru a-şi atinge scopul.

El s-a lăudat că va putea fura stânca aflată în vârful Ceahlăului şi i-o va putea aduce până în zori. Diavolul a reuşit să o desprindă de pe munte, dar în timp ce încerca să o aducă a auzit cântecul cocoşilor de la răsăritul soarelui, s-a sperit şi a scăpat-o.

Încă mai încearcă să o mişte din loc, spun localnicii, dar nu reuşeşte niciodată mai mult de câţiva centimetri. Aşa s-a ajuns să se creadă că Piatra Dracului îşi modifică poziţia în timpului nopţii, lucru explicat de specialişti ca fiind, de fapt, o iluzie optică apărută prin mărirea sau micşorarea debitului apei.

O altă legendă vorbeşte despre supărarea lui Dumnezeu asupra oamenilor, care prin comportamentul lor îl dezamăgiseră. Atunci, Diavolul i-a propus acestuia să îi pedepsească printr-un potop asemenea celui din vremea lui Noe.

Aşa spera el să câştige lumea. O furtună puternică a pornit şi Diavolul a vrut să oprească cursul Bistriţei cu o stâncă desprisă din Ceahlău şi astfel să-i înece pe oameni.

Deşi a reuşit să ia stânca şi să plece cu ea în zbor, Satana şi-a pierdut puterile la auzul cântecul cocoşilor, care anunţa că noaptea se termina, şi a scăpat-o. Potopul a distrus casele localnicilor, dar stânca nu s-a clintit în faţa apelor.

Din când în când, Diavolul se mai întoarce la ea şi se aşează în vârf. Atunci, ca prin vrajă, toate focurile se sting, iar animalele şi păsările tac. Această legendă apare şi în scrierile lui Alecu Russo.

A treia legendă legată de Piatra Dracului vorbeşte despre un căpcăun care trăia pe Ceahlău. El ademenea tinerele pe platoul muntelui şi le transforma în stane de piatră. Un tată al cărei fiică fusese răpită de căpcăun a adunat mai mulţi localnici şi a mers să îl pândească pe căpcăun cu dorinţa de a-l nimici.

Furios, căpcăunul a aşteptat căderea nopţii, care a venit odată cu o furtună puternică, a smuls o stâncă de pe Ceahlău şi a încercat să o arunce peste satul răzvrătiţilor. El a scăpat însă piatra în afara satului, după ce duhul bun al Ceahlăului, înfăţişat ca un tânăr voinic călare pe un cal înaripat, l-a izbit cu spada peste gheare.

Pentru a se feri de spiritele rele din legende, localnicii au aşezat pe vârful Pietrei Dracului o cruce, la care se pot închina toţi trecătorii. Piatra Dracului mai este cunoscută şi ca Piatra Teiului, pe vârful acesteia crescând la un moment dat un tei.

Sursa: http://www.descopera.ro/

Voi ce părere aveți? 
Vă invităm să comentați mai jos.

 

Lasă-ne un comentariu!