Simona Halep (26 de ani) se va întoarce pe primul loc al ierarhiei mondiale, dar veştile bune nu se opresc aici.

Chiar dacă a spus „pas” turneului din acest an de la Dubai din cauza accidentării la piciorul drept, viitorul lider WTA a

primit o propunere foarte, foarte interesantă din partea organizatorilor competiţiei din Emiratele Arabe Unite.

Directorul turneului de la Dubai, Salah Tahlak, a vorbit despre posibilitatea ca Simona să devină ambasadorul competiţiei din categoria Premier 5, dezvăluind că tema a ajuns, deja,

pe masa organizatorilor competiţiei, iar negocierile se vor purta săptămâna viitoare, când, deşi nu va juca, Simona va merge la Dubai, unde va petrece câteva zile.

Cea mai bună performanţă a Simonei în Emiratele Arabe Unite a fost câştigarea titlului, în 2015, după o finală cu Karolina Pliskova.

În trecut, Caroline Wozniacki şi chinezoaica Suai Zhang s-au bucurat de statutul de ambasador al competiţiei din Dubai,

iar reţeta financiară va fi una excelentă pentru Simona, având în vedere capitalul de care dispun şeicii.

O tânără din România face 220.000 de euro pe an. Afacerea care i-a adus un succes uriaș și are parteneri din toată lumea! Uite cum a dat lovitura:

Ioana Cojocaru, o antreprenoare din București care are propriul showroom de mobilă, are vânzări de aproximativ 220.000 de euro din comercializarea de piese de mobilier, relatează “Ziarul financiar”.

Ioana Cojocaru a decis să investească într-un showroom de mobilă din capitală în urmă cu zece ani, așa că a creat brandul KULT!.

Pie­sele comer­ciali­zate sunt aduse pe plan local prin inter­mediul unor parteneriate cu producători din Italia, Spania, Portugalia şi Austria.

În vârstă de 40 de ani, fondatoarea showroomului este absolventă a Şcolii Naţionale de Studii Po­litice şi Adminis­tra­tive din Bucureşti.

A decis să lanseze afa­ce­rea KULT! după expe­rienţa de muncă într-o firmă belgiană din România, unde crea proiecte digitale şi biblioteci virtuale.

„Sora mea (Zora Cojocaru – n.red.) a venit cu ideea de a deschide un showroom, ea este pasionată de arta culinară şi este absolventă a unor cursuri de gătit în Austria.

Ne-am propus să realizăm bucătării în care românii să gătească, să fie inspiraţi să experimenteze şi să folosească timpul cât mai eficient“, a povestit Ioana Cojocaru pentru sursa citată.

Forastero, firma care administrează brandul KULT!, a fost înfiinţată cu o in­vestiţie de 100.000 de euro,

resurse necesare amenajării show­roomului, cât şi pentru pro­gramele de pro­iec­tare, tehnologie şi marketing.

„Inves­ti­ţia iniţială a repre­zen­tat economiile fa­mi­liei“, a explicat an­­tre­­prenoarea.

„KULT! își declară modul de a concepe, interpreta și decora spațiile prin lărgirea orizontului dincolo de bucătărie.

Exigențele clienților dar și trendul mereu în schimbare ne-au făcut să alegem mărci de prestigiu în domeniu, cu design dinamic și inovator, adaptat cât mai multor stiluri.

Am început cu ce a fost mai greu – consiliere, proiectare și montaj pentru mobilier de bucătărie – și ne-am extins activitatea încercând să acoperim întreaga amenajare a unei locuințe și nu numai.

Începând din 2008 KULT! oferă o gamă complexa de mobilier pentru living, dining, dormitor, dressing, hol, camere pentru copii și chiar mobilier de birou.

Unii oameni caută plăcerea sufletească în cele mai îndepărtate locuri; majoritatea o găsesc acasă”, se arată pe site-ul kulthome.ro.

Showroom-ul KULT! din București se află pe Calea Floreasca nr. 91-111.

Leguma uitata a romanilor: francezii o cauta prin fermele noastre si o exporta pe bani grei in SUA! Uite cum ne putem îmbogăți și noi pe seama acestei legume, considerată delicatesă în afară

O legumă aparent banală, uitată de români, a stârnit interesul francezilor și americanilor. Mai mult, preparată într-un mod tradițional, se pare că în SUA și în Franța, leguma are un preț mare și este considerată o delicatesă.

Este vorba despre usturoiul de toamnă, cultură abandonată de legumicultorii români după ce piața a fost invadată de usturoiul adus din China.

Americanii sunt interesați de usturoiul românesc! Dar nu cultura clasică pe care o cunoaștem cu toții ci acel soi care dezvoltă bulbili la capătul plantei.

Cristian Lungu, cunoscut fermier din comuna Dascălu, județul Ilfov, a primit de curând vizita unor agricultori de seamă din Franța care

și-au exprimat interesul pentru a exporta usturoi din țara noastră, atât în Franța cât și în America.

”Fermierul pe care l-am primit în vizită are un fiu stabilit în America. Fiul lui l-a rugat să se intereseze neapărat de o legumă care crește în Ungaria sau în România. Și de aceea a venit mai mult în vizita din România.

Ce era acest produs? Usturoiul de toamnă românesc, cel care face inflorescențe în al căror capăt apar niște bulbili, adică sămânța care va da căpățâna care după doi ani poate să producă și ea la rândul ei, inflorescență.

Deci se recoltează inflorescența într-un anumit stadiu și în momentul în care se taie aceasta începe să toace semimărunt, se stopește cu zeamă de lime, se adaugă puțin ulei de floarea-soarelui, sare și se depozitează în borcane.

Acest preparat costă 25 de dolari în America iar în Franța este mult mai scump pentru că nu se găsește și este o delicatesă, deoarece francezii îl folosesc la aperitivele pe bază de brânzeturi.

Iar în America se pare că este folosit ca și condiment natural pentru salate. La ei devine un aliment atât de prețios și scump iar noi îl vedem chiar ca o legumă cumva banală”.

Potrivit fermierului ilfovean, discuțiile s-au axat pe ideea de a produce preparatul finit în România și a fi exportat ca atare în Franța și America.

”Discuțiile s-au concretizat prin exprimarea intenției lor de a exporta acest usturoi din țara noastră.

Eu știu că în America se intră foarte greu cu semințe iar ideea a venit tot din partea francezului.

Mi-a propus să facem cultura și produsul în România și îl exportăm în Franța și America, ca produs finit.

Discuțiile au rămas să fie reluate după punerea pe hârtie a tuturor detaliilor. Urmează să mergem și noi în Franța pentru un schimb de experiență.

L-am trimis și la Gheorghe Vlad la legumicultură tocmai pentru a discuta despre interesul pentru usturoi și la Buzău ca să vadă culturile”.

Lasă-ne un comentariu!