Elevul Marcel Nechita a fost cât pe ce să renunţa la şcoală, de două ori. Tatăl i-a spus că îi dă căruţă şi cal şi îl trimite la muncile câmpului.

Astăzi, Nechita este magistrat, vicepreşedintele Judecătoriei Suceava şi nu a uitat greutăţile prin care a trecut. Din salariul său, oferă lunar o bursă pentru patru elevi care sunt în aceeaşi situaţie prin care a trecut el, pentru a nu lăsa locurile goale în bănci.

Suma totală ajunge până la 2.000 de lei, în fiecare lună.

În liceu, pentru că nu avea bani de cantină și internat, fostul elev rămânea să mănânce după ce toți ceilați colegi terminau și aduna resturile din farfurii. Astazi a devenit unul dintre cei mai buni magistrați din Bucovina!

Cine l-a salvat pe elevul Nechita?

Era în clasa a VIII-a, când diriginta l-a întrebat pe tatăl lui la ce liceu vrea să-l dea, iar acesta din urmă i-a spus că ajunge atâta şcoală pentru fiul său.

Din lipsă de bani. La insistenţele dirigintei, Marcel Nechita a ajuns elev la Liceul Silvic Câmpulung Moldovenesc, însă după primul an a ajuns în aceeaşi situaţie, nu mai avea bani de internat şi de cantină, el fiind de loc dintr-o comună din judeţul Vaslui.

Atunci, salvarea a venit de la dirigintele său din acea vreme, profesorul de sport Viorel Totoescu, care a vorbit cu direcrtorul liceului, i-a povestit de rezultatele şcolare a elevului Nechita şi a obţinut pentru acesta gratuitate la cazare şi masă.

„De obicei mâncam după ce luau masa ceilalți elevi, dacă mai rămânea ceva… Vă imaginaţi că experienţele astea s-au lipit de sufletul meu şi vreau să ajut alţi copii să nu mai ajungă în situaţia în care eram eu”, mărturiseşte Marcel Nechita.

Magistratul îşi vizitează şi acum fostul diriginte, cu care a ţinut legătura în acest timp, cei doi devenind prieteni. Mai mult, magistratul ajută și alți copii nevoiași să își continue studiile.

Citeste si: Judecătorul care a condamnat abandonul şcolar

Un judecător din municipiul Suceava s-a oferit să dăruiască lună de lună o sumă de până la 2.000 de lei din salariul său, pentru a ajuta patru elevi de liceu să-şi continue studiile, elevi care au o situaţie financiară precară şi care, fără sprijinul magistratului, ar fi fost în imposibilitatea de a mai merge la şcoală.

Tatăl i-a spus că nu mai are bani să-l ţină la liceu

Judecătorul se numeşte Marcel Nechita şi este vicepreşedinte al Judecătoriei Suceava.

La rândul său, magistratul a fost în situaţia copiilor cărora vrea să le întindă acum o mână de ajutor.

“În momentul în care eu am terminat clasa a VIII-a şi se punea problema viitorului meu, diriginta mea de atunci l-a chemat pe tata la şcoală şi l-a întrebat ce are în plan să facă cu mine, iar tata i-a spus că are în plan să-mi cumpere căruţă cu cal şi să muncesc pământul”, îşi începe povestea vicepreşedintele Judecătoriei.

La insistenţele dirigintei, elevul Nechita a ajuns la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, însă după aproape un an, tatăl i-a spus că nu îl mai poate ține în școală.

Și atunci, ca într-un scenariu similar, salvarea lui a fost dirigintele din liceu, profesorul de sport Viorel Totoescu, care a obținut pentru Marcel gratuitate pentru cazare și masă.

„De obicei mâncam după ce luau masa ceilalți elevi, dacă mai rămânea ceva… Vă imaginaţi că experienţele astea s-au lipit de sufletul meu şi vreau să ajut alţi copii să nu mai ajungă în situaţia în care eram eu”, mărturiseşte Marcel Nechita.

Bursa Prieteniei 

Zis şi făcut. În urmă cu câteva luni, judecătorul Nechita le-a trimis un e-mail celor de la Salvați Copiii Suceava, în care le-a povestit cine este și ce are de gând să facă, iar de atunci este unul dintre cei mai activi voluntari ai organizației.

„Este un proiect extraordinar”, mărturiseşte Lena Ailincă, voluntar în cadrul Salvaţi Copiii.

„Avem atât de mulţi copii capabili – continuă ea – atât de mulţi copii cu adevărate talente şi din aceşti atât de mulţi, puţini sunt cei care reuşesc în viaţă, nu pentru că nu vor sau nu au ambiţia necesară, ci pentru că, din păcate, nu au sprijinul material şi financiar necesar”.

Au denumit-o Bursa Prietenei, iar singurele condiţii sunt ca elevii care beneficiază de acest sprijin financiar să fie silitori și să se țină de școală.

Patru adolescenţi de liceu vor beneficia de Bursa Prieteniei, fiecare din alt an de învăţământ, iar când cel de-a XII-a va absolvi, în locul său va intra un alt elev. Şi tot aşa, e optimist magistratul.

„Îmi imaginez ca şi aceşti copii, la rândul lor, atunci când îşi vor realiza visele, aşa  cum am reuşit şi eu, să ajungă să contribuie cu o sumă oricât de mică la acest proiect pe care, după cum vedeţi, mi-l imaginez peste viaţa mea”, zâmbeşte Marcel Nechita.

Judecătorul Marcel Nechita a condamnat abandonul şcolar. Pentru ca sentinţa să fie definitivă şi irevocabilă este nevoie de mai mult. De fapt, de mai mulţi. Iar mulţi dintre cei care citiți aceste rânduri puteţi fi magistraţii care să dea sentinţa finală, alăturându-vă acestui proiect.

Citeste mai ult pe www.monitorulsv.ro

Lasă-ne un comentariu!