Doi antreprenori din Bucureşti au obținut în anul 2017 venituri de 500.000 de euro cu Fruteria, o afacere care livrează fructe la birou pentru companii din capitală.

În 2018, soții Andreea şi Camil Moldoveanu speră să ajungă la o cifră de afaceri de 800.000 de euro, au povestit cei doi pentru publicația „Ziarul financiar”.

Compania are 12 angajaţi, iar în 2018 şi-a mărit spaţiul de depozitare de la 60 la 220 de metri pătraţi.

Afacerea lor se numește Fruteria, iar businessul are în prezente peste 70 de clienți, majoritatea mari companii din București.

Cei doi soți în vârstă de 32 de ani au lucrat în IT, iar ulterior au decis să înceapă o afacere.

„Suntem o afacere de familie, care a început această poveste de antreprenoriat românesc cu multă speranță în 2013, într-o piață inexistentă. Din echipa Fruteria fac parte Andreea și soțul ei, două mame proaspăt pensionate și încă 3 colegi cu mult potențial. Împreună lucrăm zilnic pentru a livra servicii și produse impecabile la prețuri corecte”, se arată pe siteul fruteria.ro.

În primul an de activitate tinerii au investit în afacere aproximativ 30.000 de euro, banii provenind din surse proprii, iar în următorul an au investit încă de 20.000 de euro.

Antreprenorii mai spun că ei cred într-un stil de viață întreținut prin sport și nutriție sănătoasă:

„Cum mai bine de 30% dintr-o alimentație sănătoasă o reprezintă fructele, credem că putem deveni acea firmă pe care o alegi cu ușurință când te gândești la cineva specializat în livrarea de fructe proaspete și gustoase, fie că e pentru acasă, la birou sau un eveniment pe care îl organizezi.

Mai credem în România și în dezvoltarea micilor producători. În sezonul de vară aprovizionarea o facem numai cu fructe cultivate în România”.

După ce au lansat afacerea în 2013, următorul an a fost unul de test: „În 2014 am livrat câteva zeci de tone de fructe pentru companii din România. A fost un an de test, în care am vrut să vedem dacă există o piață pentru ideea noastră.

Am aflat că există o cerere și o piață în dezvoltare, ca atare, după mai multe variante, am lansat platforma online Fruteria.ro”.

În prezent, comenzile se fac online, iar clienții pot alege frecvența cu care să primească fructe (de exemplu, „de două ori pe săptămână”, „săptămânal” etc). Livrarea se face acasă sau la birou, numai în București sau în împrejurimi. Livrarea este gratuită.

De pe site clienții pot cumpăra mixuri de fructe, buchete din fructe, sucuri proaspăt stoarse, plăcinte și tarte cu fructe, precum și crănțănele (nuci, fistic, smochine, curmale etc).

Distribuie si prietenilor

Lasă-ne un comentariu!