Am citit cea mai dura,transanta, nemiloasa dojana meritata transmisa poporului meu de un ambasador strain. Un fel de ma, mai romanilor, sunteti intregi la minte?

O spune nu un neica nimeni, ci ditamai ambasadorul Norvegiei la Bucuresti. Omul asta, diplomat venit dintr-o tara in care nu prea creste nici graul, nici patlagica, nici floarea soarelui, nici leusteanul, nu pricepe cum o tara cu un asemenea pamant,

toata traversata de garle si izvoare si izvorase, capabila sa hraneasca fara probleme, cu indestulare, 80 de milioane de oameni, nu-i in stare sa hraneasca o populatie de cinci ori mai mica.

E un urias paradox, zice ambasadorul, exprimandu-si astfel perplexitatea. E, citesc eu pe dedesubtul ragnetului dojenitor, o idiotenie.

Cum sa importi tu, Romania, cirese din Africa de Sud, usturoi din

China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, mere din Polonia, laptuci din Brazilia? Cum sa cumperi struguri cand ai podgorii care produc cele mai diverse soiuri de masa si de vin incat sa umpli toate mesele princiare ale lumii?

Cum sa cumperi mai Romania, nu ti-e rusine, struguri de masa din soiul Italia veniti chiar din Italia cand si nesapata o vie de la Dragasani sau Pietroasele sau Valea

Calugareasca sau Odobesti iti poate da struguri de masa la fel de buni, daca nu mai buni decat cei cumparati din Cizma si stropiti abundant cu pesticide?

Se mira ambasadorul Norvegiei, azi, intr-o conferinta publica si o suta de politicieni si oameni de afaceri si de gura casa prezenti in sala ii dau tamp dreptate si apoi pleaca acasa linistiti.

Alo, domnule Guvern, ai vreo solutie sa nu mai cumparam praz din Egipt fiindca se ridica Nea Marin din mormant, fiindca-i insulti nu doar Bailestii, ci si opera umoristica?

Alo, nea ministrule agricol, ai vreo idee cum sa nu mai cumparam vagoane de usturoi din China,

fertilizat cu cacat uman, fiindca chinezii nu arunca nimic si gasesc utilitate si productului iesit din gaoaza, si sa folosim usturoiul nostru, ingrasat cu gunoi de grajd, fiindca la noi creste un usturoi mai bun si mai usturoi ca usturoiul lor, cu conditia sa-l pui in pamant?

Ne spune, nu un neica nimeni, ci un diplomat care nu-si pierde cumpatul cu una cu doua, uluit – din iubire pentru noi fiindca alta motivatie n-ar avea – ca suntem, ca sa nu zica idioti, paradoxali.

Da, nea norvegianule! Suntem un paradox european. Si daca mai cauti nitel mai gasesti si alte paradoxuri. Iti mai zic eu unul.

Acum un sfert de veac exportam mobila in toata lumea. Padurile noastre erau vandute ca viori si paturi si scrinuri sculptate.

Nemtii cumparau, era singura smecherie ingaduita, in ladite de lemn, musai in ladite de lemn, legume si fructe romanesti.

Ii interesau in primul rand laditele. Azi vindem, in lumea araba mai intai, apoi in lumea europeana si-n toate lumile, exclusiv busteni. Lemn brut.

Cumparam de-ale gurii. Cumparam grau in tara granelor si cumparam cirese. Cand, ma intreb, vom cumpara dude? Din Guinea Bissau sau din Tanganica? Si zarzare. Inca nu importam zarzare. Sa cumparam si zarzare.

Da, domnule norvegian, ai slobozit un strigat pe care-l receptionez ca pe o dovada de dragoste. Transmite dragostea asta care sa ne trezeasca, chiar daca te feresti sa ne numesti idioti, ci doar paradoxali.

Lasă-ne un comentariu!