Angelica Rivera, cunoscuta actriţă de telenovele mexicane, este acum una dintre cele mai frumoase soţii de preşedinte din întreaga lume.

Angelica Rivera şi-a făcut debutul în lumea showbiz-ului la vârsta de 17 ani, când a câştigat un concurs de modelling.

Frumuseţea şi graţia ei au atras atenţia producătorilor şi, în 1989, tânăra primea primul ei rol în telenovela “Alcanzar una estrella” unde juca rolul unei fete rele. Totuşi, succesul avea să-l cunoască cu telenovela “La Duena” (“Stăpâna”), difuzată de Antena 1.

Au urmat multe roluri în telenovele de succes, ultima oară a fost văzută pe micile ecrane de la noi în telenovela difuzată de Acasă, “Tequila cu suflet de femeie”.

Dacă în lumea serialelor de televoziune, întregistra succes după succes, în viaţa personală lucrurile erau departe de a fi roze. În 2008 Angelica a terminat o relaţie de 18 ani (dintre care 4 de mariaj) cu producătorul Televisa, José Alberto Castro, rămânând să-şi crească singură cele trei fete.

În acelaşi an, în 2008, cursul vieţii avea să i se schimbe însă pentru totdeauna. Actriţa a acceptat să fie imaginea campaniei “300 compromisos cumplidos” (“300 de promisiuni împlinite”), organizată de Guvern, alături de guvernatorul Mexicului.

După terminarea campaniei, Angelica Rivera şi Enrique Peña Nieto au fost văzuţi din ce în ce mai des împreună, pentru ca la începutul anului 2010 tânărul guvernator al Mexicului să-i ofere inelul de logodnă în cadrul unei vizite la Vatican.

Publicitate

Pe 27 noiembrie 2010, Angelica Rivera a intrat în catedrala din Toluca, statul Mexic, purtând o rochie albă și un voal de nuntă. S-a dus la altar cu guvernatorul  și actualul președinte al Mexicului, Enrique Peña Nieto.

La nunta lor, oficializată de arhiepiscopul statului Chihuahua în Catedrala din Toluca, în noiembrie 2010, au participat cei şase copii ai celor doi proaspăt însurăţei, trei fete ale Angelicăi şi două fete şi un băiat ai lui Enrique (copiii săi rămaşi în urma căsătoriei cu soţia lui Monica Pretelini Saenz, decedată în 2007), prietenii apropiaţi, dar şi înalţi demnitari ai Mexicului.

O dată cu această căsătorie, frumoasa actriţă a renunţat la ţinutele sexy în favoarea unor outfituri mai sobre, însă acestea nu au făcut decât să-i sporească eleganţa.

De altfel, la câteva zile de la căsătorie, Angelica Rivera şi-a anunţat retragerea din cariera artistică pentru a se dedica “marii responsabilităţi de a fi alături de soţul meu şi de copiii noştri”.

Revenirea în viaţa publică şi-a făcut-o începând cu data de 1 decembrie 2012, de când soţul ei a devenit preşedintele Mexicului.

În calitate de Primă Doamnă a Mexicului, Angelica Rivera a ajuns să fie o personalitate mult iubită de către popor, acest lucru datorându-se şi implicării ei în numeroase acţiuni caritabile.

În ciuda numeroaselor responsabilităţi cărora trebuie să le facă faţă, pe primul loc se află familia ei, dragostea soţului şi a celor şase copii ei lor fiind lucru cel mai important din viaţa ei.

Sursa: www.unica.ro

Lasă-ne un comentariu!